Marele regret pe care îl are Brad Pitt: „N-am reușit să trăiesc o viață interesantă“

Starul în vârstă de 55 de ani a mărturisit că și-ar fi dorit să aibă o viață la fel de interesantă precum rolurile sale.

Există viață și după divorț, dar pentru Pitt e cam amară. "Băiatul de aur" al Hollywood-ului a devenit un tip hârșit, mai trecut prin viață și retras. Bărbatul altădată strălucitor pare că a cam pălit și nu este prea mulțumit de viața lui; de când e singur, s-a cufundat într-un soi de melancolie dulce-amară care nici nu te omoară, dar nici nu te pune pe treabă.

Prins în pasa asta, când nu prea mai are mare lucru de făcut în afară de muncă și meditație, Brad Pitt e mai bun ca niciodată în filmele lui - în "Once Upon A Time In Hollywood" și "Ad Astra" nu păstrează nimic pentru el, pune în joc tot ce are și-și stoarce până la ultimul strop talentul.



Aici nu are ce-și reproșa, dar i-au rămas multe regrete și vorbește sincer despre neîmplinirile lui într-un interviu publicat de revista GQ, pentru care a făcut și o ședință foto remarcabilă.

Nu-i deloc simplu să fii Brad Pitt pentru că nu poți să te mulțumești ușor. Actorul recunoaște că nu i-a ieșit totul așa cum și-ar fi dorit și că și-ar fi dorit să aibă o viață la fel de interesantă ca filmele în care a jucat.

"Leo (DiCaprio, n.r.) am avut discuția asta ziua trecută. Am atins vârful la sfârșitul anilor '90 și începutul anilor 2000, când am realizat că vânam rolurile astea interesante, dar n-am reușit să trăiesc o viață atât de interesantă cum cred că aș fi putut"
, a mărturisit el.
"Trăiește o viață interesantă și restul va veni de la sine", este deviza lui acum.

Actorul a vorbit despre rătăcirile sale, despre căutările continue de repere și despre aplecarea spre credință: "Am trecut prin toate. Am alunecat spre religie. Am crescut cu creștinismul. Mi-am pus mereu întrebări, dar uneori a mers. Și când am luat-o pe cont propriu am lăsat-o cu totul deoparte și m-am declarat agnostic. Am încercat câteva chestii spirituale, dar n-am simțit ce trebuie. Atunci m-am declarat ateu pentru o vreme, un fel de rebeliune.
Dar nu era cu adevărat."


"M-am trezit că m-am întors la credință - urăsc să folosesc cuvântul spiritualitate, dar am credința că toți suntem legați între noi", a adăugat el.

Brad Pitt recunoaște că îmbătrânește și că percepția lui asupra timpului s-a modificat: "Am devenit naibii mai bătrân! Cu cât devii mai conștient de trecerea timpului, cu atât ai mai multe experiențe, bune sau rele, cu oamenii. Iar propriile victorii și înfrângeri - cu cât ești mai bătrân, nu-ți mai par victorii sau eșecuri."

"Cu cine-ți petreci timpul, cum ți-l petreci, pentru mine asta a devenit mult mai important", a mai spus starul în interviul pentru GQ.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
22 Septembrie 2019
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod